luni, 22 iunie 2009

Prajitura cu fructe de padure si branza de vaci

Photobucket

A inceput sezonul zmeurei in gradina alor mei. Pana in toamna, avem cantitati generoase din acest fruct. Dupa ce papam din el pana ne saturam, incepem sa ne gandim la diverse combinatii gustoase cu care sa ne incantam toata seara. Ce putem prepara bun din el? Dulceturi, inghetata, salata de fructe, serbeturi, prajituri, zmeurata....Hai ca deja mintea noastra s-a infierbantat. Sa nu mai pierdem vremea si sa preparam o prajitura de vara. Vreti?

- 200 gr. piscoturi
- 400 gr. fructe de padure (zmeura, mure, afine)
- 250 gr. branza proaspata de vaci
- 200 ml. frisca
- 150 gr zahar pudra - foarte important este si cat de dulci sunt fructele
- 20 gr. gelatina (cam doua pachete)

Gelatina se pune 10 minute la inmuiat, in apa rece. Apoi am incalzit-o intr-un bain marie, avand grija sa nu dea in clocot, deoarece acest lucru ar distruge gelatina.
Fructele se spala si se lasa sa se scurga pana se zvanta.
Tapetez tava cu hartie de copt si asez piscoturile pe care, optional, le insiropez foarte usor cu un sirop de zahar.
Branza de vaci pe care in prealabil am dat-o printr-o sita pentru a ii face o textura cat mai fina, se amesteca cu zaharul pudra si se freaca pana se omogenizeaza. Se adauga fructele, circa 300 gr, restul pastrandu-se pentru ornare iar ulterior gelatina calduta si frisca batuta si facuta spuma. Nu uitati ca este foarte important cat de dulci sunt fructele pe care le folositi, de aceea, in aceasta faza, gustati crema si in functie de gustul personal mai puteti adauga zahar pe care il veti amesteca pana se incorporeaza total.
Crema astfel preparata se toarna deasupra piscoturilor, se aseaza fructe deasupra in diverse modele si se da la frigider doua - trei ore.

M-am gandit ca foarte frumos ar fi un strat de gelatina deasupra fructelor. Pentru asta, am folosit un plic de Tort Gelee din comert (dar cred ca la fel de buna este o gelatina normala). Am preparat conform instructiunilor de pe pachet, ca lichid folosind suc proaspat de fructe pregatit astfel: am zdrobit in blender cateva linguri de fructe, am strecurat semintele printr-un tifon si am completat cu apa cat e nevoie (cam 150 gr. de lichid - apa, suc de fructe- scrie pe plic). Cand s-a mai racit (dar nu complet, sa fie caldut), torn deasupra prajiturii incepand din mijloc si nivelez cu atentie.

O prajitura racoritoare, de vara!


Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Cautati

Se încarcă...